Fragmente
Trad. Victor Ivanovic { Z213: EXIT }
Poena Damni
Z213: EXIT (fragmente)
numele acelea și așa m-au
găsit. Și când m-au adus acolo am rămas câtva timp
până m-au luat și m-au dus în altă parte era o clădire cu
patru pavilioane curți și încăperi largi ceilalți erau și ei tot
acolo patru pavilioane separate unul de altul nu prea
aproape de mare. Și mâncam uneori toți laolaltă în mijloc
era un trunchi cu crengile tăiate și deasupra o
deschizătură ca să iasă fumul, cenușă pe jos pete negre
și cenușă. Iar din porii pereților picura apă și uneori
puteai cere voie să urci la etaj să vezi pe vreun altul și
când alteori seara era vreo pană de curent noi stăteam
tăcuți pe întuneric dar pavilioanele ce nu
comunicau între ele trei patru cinci dintre noi țineam unii
la alții dar cei mai mulți eram sortiți morții cândva cu toții
și eu cu ei și-atuncea câți aveau credință strigau iar alții
nu dreptul acesta îl aveam și în pavilioanele acelea să fi
fost ca la vreo mie de inși și zilnic venea unul de la
comenduire cu o listă și se oprea în prag chiar la intrare
în ușa cea mare de la intrare stătea și-i striga să iasă îi
scotea afară și-atunci îi luau de acolo iar înăuntru
rămâneau zece cinșpe depindea de secție și-i duceau și-
i țineau într-o încăpere specială din ajun de cu seară iar
a doua zi disdedimineață veneau să-i ia și la ceasul
acela îi auzeam intrând și chemându-i pe nume și-auzi-i
atunci cum își luau rămas bun de la toți eram vreo două
mii. Și-și luau rămas bun eu cu ceilalți și-auzi-i cum ne
strigau rămâneți cu bine iar strigătele de rămas bun
vuiau jur-împrejur în tot cuprinsul. Pe urmă ieșeau și-i
urcau într-un camion și plecau pe din dos acolo era
marea și-ntr-acolo îi duceau. Și numai ce ieșeau, auzi-i
atunci cum strigau oamenii iar de acolo cu camionul pe
din dos nu era prea departe până la mare era în partea
din dos unde se săpau gropile iar valurile ajungeau
uneori până la ele și tot orașul se trezea de vuietul acela.
Z213: EXIT